Abandon
toată șarada asta, iubito, cum eu mă prefac că sunt stăpânul zonei mele de confort și până la vasalii care se întorc pe scut de la porțile tale toată negocierea asta pentru coabitare e un pariu pe-un cal mort abandonez, mi-am instruit toboșarii să bată alt ritm don, don, don să sune, le-am zis și i-am […]
toată șarada asta, iubito,
cum eu mă prefac că sunt stăpânul zonei mele de confort
și până la vasalii care se întorc pe scut de la porțile tale
toată negocierea asta pentru coabitare
e un pariu pe-un cal mort
abandonez, mi-am instruit toboșarii să bată alt ritm
don, don, don să sune, le-am zis
și i-am biciuit ca pe pe niște vinovați
pentru propria-mi ridicolă constituție
de a-ți cere în genunchi mereu câte-un bis
abandon, don, don,
obsedant cordon
îl aud și-ntre bătăi
se confundă atât de tare
cu inima mea
încât o să trebuiască să abandonez
și să recunosc
că-s unul și același lucru
http://instagram.com/p/b9QTCnlZNG