Vocea României -Secrete din culise
[L]a prima emisiune live Vocea României bloggerii au avut o gradenă în care am stat şi eu onorat. M-a interesat să surprind detaliile care nu se văd la televizor şi momentele în care întreaga echipă face mişcări de trupe în platou. De fapt, eu căutam explicaţii care să valideze poziţia de lider incontestabil de audienţă […]
[L]a prima emisiune live Vocea României bloggerii au avut o gradenă în care am stat şi eu onorat. M-a interesat să surprind detaliile care nu se văd la televizor şi momentele în care întreaga echipă face mişcări de trupe în platou. De fapt, eu căutam explicaţii care să valideze poziţia de lider incontestabil de audienţă pe care ProTV o are. M-am lămurit şi argumentez cu câteva exemple concrete care, puse cap la cap, completează show-ul:
- În fiecare pauză Horia Brenciu venea şi stătea de vorbă cu echipa lui de PR care era conectată la conturile lui sociale. Citea comentariile de pe Facebook, apoi mai făcea câte o poză cu câte un fan, mai pupa câte o fană, se consulta cu asistenţii.
- La un moment dat regizorul de platou a anunţat 30 de secunde până la intrarea în direct. Punctul marcat cu un X galben de pe care Pavel Bartoş trebuia să-şi facă introducerile era fix la marginea gradenei noastre. Fetiţa unuia dintre spectatori a spus timidă că îi este sete. Bartos a auzit şi a fugit către pupitrul sunetiștilor (undeva la 15 metri distanţă) şi s-a întors cu-n pahar de plastic cu apă cam cu 10-12 secunde înainte de live.
- Toate piesele au fost cântate live de trupa din platou. Ați observat vreo greșeală? Eu nu. M-am dus mai aproape să mă lămuresc.
- La prima pauză mai lungă, cea în care pe post erau ştirile de noapte, tehnicienii au resetat toată aparatura din sală şi au schimbat până şi bateriile de la lavalierele juraţilor. Pe scenă au urcat nişte tanti cu mopuri şi-au şters podeaua. S-au schimbat chiar şi câteva becuri la luminile de ambianţă.
Bartos a făcut spectacol şi-n pauzele publicitare
[P]e lângă glumiţele şoptite, Pavel Bartoș s-a ţinut de prostii toată seara. La un moment dat, fotograful oficial a urcat pe scenă ca să îi pozeze pe juraţi. Bartos s-a băgat în cadru şi s-a prefăcut că are ceva important de discutat cu fiecare dintre cei pe care fotograful a pus obiectivul. Apoi s-a ascuns după scaunul lui Smiley (vezi poza) şi-a scos capul fix atunci când fotograful a fost pregătit.
Un alt moment foarte amuzant a fost în pauza în care concurenţii lui Smiley primiseră rezultatele voturilor. Pavel Bartoş avea în mână plicul nedesfăcut şi-l tachina pe jurat. N-a uitat să-l înţepe nici pe Horia Brenciu şi să mai anunţe o dată zilele în care acesta are concert. Am înregistrat totul în clipul de mai jos.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=PD85ulkjUNg&hd=1[/youtube]
De multe ori nevoit să înconjoare platoul ca să ajungă în punctele de unde îşi ţinea discursurile, Pavel Bartoş, se prefăcea că este ostenit sau se împiedica de tot ce-i cădea la picioare. Făcea grimase, repeta cu voce tare şi era plin de energie.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=j_cI5uKlZrY[/youtube]
L-am întâlnit a doua zi după Vocea României la vizionarea unui film şi l-am întrebat cum a rezistat fizic la un maraton de 4 ore de live. Mi-a spus că şi-a dat seama cât de obositor a fost abia când a ajuns acasă, atunci când efectul adrenalinei dispăruse. A continuat zicându-mi că e înnebunit după live-uri şi că la audiţiile pe nevăzute din primele etape s-a plictisit din cauza că filmările erau prea lungi şi prea statice, iar lui îi era greu să între în rol.
Sper că v-au plăcut detaliile pe care le-am adus din culise. Vestea bună este că mă duc şi marţea viitoare. Ce detalii să aflu, pe cine ce să întreb? Lăsaţi-mi comentarii.
Fotografii și clipuri făcute cu-n Sony HX100-V
Alexandra
Vreau si eu sa vin martea viitoareeeeeee :D