Tataia Ion
[L]-am văzut marţi. M-a pupat, m-a întrebat de fotbal şi de fata mea. Era slăbit, dar zâmbea, iar pentru mine a fost îndeajuns. Un om de aproape 90 de ani care zâmbeşte e împăcat. Spre sfârşitul săptămânii, mama m-a tot rugat să trec să-l mai văd. Îmi era în drum, locuia între unde stăteam noi […]
[L]-am văzut marţi. M-a pupat, m-a întrebat de fotbal şi de fata mea. Era slăbit, dar zâmbea, iar pentru mine a fost îndeajuns. Un om de aproape 90 de ani care zâmbeşte e împăcat.
Spre sfârşitul săptămânii, mama m-a tot rugat să trec să-l mai văd. Îmi era în drum, locuia între unde stăteam noi şi majoritatea destinaţiilor mele zilnice. Am amânat momentul. De fiecare dată am găsit ceva mai important de făcut.
Duminică după-amiază m-a sunat o prietenă care strângea gaşcă pentru whist, mimă şi alte jocuri de ars timpul. La ora 19 am coborât, un prieten a trecut şi m-a luat cu maşina. În timp ce ieşeam, mama a strigat după mine:
-Treci să-l vezi şi pe tataia Ion.
– Mâine, n-am timp acum.
[A]m prins roşu la semafor fix în faţa blocului bunicilor. Mă uităm din mașină spre geamul lor de la bucătărie, lumina era aprinsă. Mi-am zis că sunt în regulă şi că o să trec a doua zi, considerând că în acel moment n-aveam timp. Era 19:15.
[A]m ajuns la apartamentul amicei şi-a urmat o seară în care am râs încontinuu. Pe la 22:30 mi-am verificat telefonul pe care-l lăsasem în geacă, la intrare. Nouă apeluri pierdute de la tata. L-am sunat să aflu ce s-a întâmplat. De obicei ai mei rămâneau uitau să cumpere câte ceva în drum spre casă şi mă rugau pe mine s-o fac la întoarcere.
– Ce s-a întâmplat, tată?
– Tomiţă, a murit tataia Ion.
[O]dată ajuns acolo am aflat de la bunica că s-a întâmplat la ora 19:20. M-am simţit vinovat o perioadă, dar apoi mi-am amintit că atunci când l-am văzut ultima oară zâmbea. Singurul regret a fost că nu mi-am făcut timp să trec pe la el aproape o săptămână.
[P]etreceţi timp cu bunicii voştri. Sunaţi-i, lăsaţi-i să vă povestească despre cum s-au scumpit medicamentele şi despre ce mai zice hoţul de Băsescu la televizor. Despre cine-a mai făcut scandal pe scara blocului, despre ce s-a zis la ştirile de la cinci, lăsaţi-i să vă dea sfaturi banale, să vă îmbrăcaţi gros, să mâncaţi regulat şi să nu pierdeţi nopţile. Lăsaţi-i să zică ce vor ei, tot ce trebuie să faceţi e să fiţi acolo, să nu se simtă singuri.
N-o să fim împăcați cu faptul că se duc decât la mulți ani după ce se întâmplă, e normal să fie așa. Ce contează e ca ei să plece știind c-au lăsat totul în regulă, că n-au uitat să ne zică de fular, c-am slăbit și să se mire c-am slăbit, să ne vadă pe drumul nostru și că nu pleacă lăsând treaba neterminată.
[A]tât timp cât mai avem de învățat de la ei, bunicii nu pleacă niciodată.
Mariciu
Exact asta am păţit şi eu cu bunica mea (care m-a crescut). O să port regretul ăsta în suflet toată viaţa!
Monica
Din pacate si eu am considerat acum cativa ani ca mai bine ma duc sa ma distrez decat sa mai stau cateva ore in plus cu bunica mea, pe care si asa o vedeam doar cateva zile pe an. Abia 2 luni dupa, cand s-a stins am realizat cat de importanta era pentru mine si inca regret ca am plecat acea seara sa dansez, in loc sa mai schimb cateva cuvinte cu ea.
Dar exista o parte buna in toata povestea asta: imi vizitez bunicul foarte des, pentru ca imi dau seama ca nu mai sta langa mine mult.
zamo
pacat ca ne dumirim abia dupa ce e prea tarziu..
Anonymous Coward
http://www.youtube.com/watch?v=_ym_-5XZhwE