Era 23:25. Am coborât din metroul gol la Tineretului şi mă pregăteam să bag cartea în geantă. Dintr-o dată simt cum în spate îmi infige cineva o ţeavă rece, ca de pistol. Dau să mă întorc, dar mă opreşte.

- Nu te întoarce şi n-ai să păţeşti nimic. Numele meu este Liniuţă şi reprezint Cratimele. Am să fiu scurt pentru că am impresia că, odată cu noi, din metrou, a coborât un puşti care n-a luat bacul. Nu trebuie să fiu văzut în public.

Probabil auzise c-am hotărât să ajut virgulele şi s-a gândit să mă abordeze. Eram puţin speriat, dar ştiam că n-am ce să păţesc, pentru că eram stăpân pe poziţia cratimelor în scris. L-am lăsat să continue:

- Ani de zile am fost batjocoriţi şi lăsaţi de izbelişte. Ni s-a negat locul în cuvânt, în propoziție, în frază, chiar şi ca linie de dialog. Ne-am dat seama că situaţia e critică abia atunci când am început să fim folosiţi doar ca nas într-un smiley-face sau la începutul rândurilor din liste. Eram hotărâţi să renunţăm, dar apoi ceva s-a întâmplat şi lucrurile au început să se mişte. Vreun băiat deştept a scos sintagma aia cu te bate cratima, apoi altcineva a început să facă mişto de agramaţi şi ne-am mai revenit.

Incepeam să înţeleg despre ce e vorba. Liniuţă a continuat:

- Tinerii s-au adaptat şi au început să înlocuiască litere, dar, Slavă DEX-ului!, pe noi n-au avut cum să ne înlocuiască decât cu apostroful. Am avut grijă să scăpam de problema asta, acum zace mort pe fundul Dâmboviţei. Apoi a început ipocrizia. Lumea folosea cratima doar ca să denote emancipare, era la modă, era cool să pui cratime, chiar dacă le puneai aiurea. Aşa a început măcelul. Zilnic mor fraţi de-ai mei între î şi m din îmi, între n şi t din sunt, iar sute dintre noi ajungem la spital cu răni de la sunte-ţi, proast-o, vre-o şi alte astfel de nenorociri.

Trebuia făcut ceva, dar nu mă aşteptăm ca Liniuţă să mă anunţe de o astfel de decizie.

- Vreau să-i anunţi pe bloggeri, twiteriști, jurnalişti, pe toţi cei care folosesc mess, facebook, forumuri şi comentarii următoarele amănunte. De-acum înainte e ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Pentru fiecare frate de-al nostru care moare strivit între două consoane, pentru fiecare rănit colateral din lipsă de cunoştinţe gramaticale, vom începe să lovim unde vă doare mai tare. La neuroni. Ne înfingem cu vârful în ei până se sparg şi vă dispar. Şi-aşa mulţi dintre n-aveţi cine-ştie-câţi, aşa că orice neuron în minus se simte. Dacă vreţi, luaţi-o ca pe o ameninţare!

Până m-am întors să-i răspund, s-a transformat în tildă şi-a fugit.

Din aceeaşi categorie: