[P]rima amintire pe care o am alături de Max e foarte veche, undeva prin 2003. Eram în autocarul echipei, spre Europa, către un turneu de juniori la care participam împreună pentru echipa din Piatra Neamț. Mâncam coji de portocale, dormeam prin parcări pe autostrăzile vestului și nu conta câtă cale e de bătut până să jucăm un meci de fotbal.

Au urmat ani de-a rândul în care ne-am antrenat împreună, dar cu mine, în special, au rămas meciurile de antrenament în care îl prindeam ca adversar, pe post direct.

Îl faultam des. Foarte des. Nu reușeam să țin pasul și asta mă frustra. Mă sufocam alergând după el pe teren, Încă de pe atunci, Alex Maxim era unul dintre cei mai tehnici și rapizi mijlocași centrali ofensivi din țară, iar noi, ceilalți, îl invidiam în secret.

15 ani mai târziu, am palpitații în fața televizorului la fiecare meci în care-l văd jucând, îl încurajez și înjur în gând și mă bucur pentru o reușită de-a lui ca și cum ar fi proprie. Max e speranța mea pentru Euro 2016.

1. Ca și mine, ai început sportul de la o vârstă fragedă într-un același oraș mic cu condiții precare, împins de pasiunea pentru fotbal. Ce-ți mai amintești despre acea perioadă, de la terenurile de zgură, la vestiarele supra-aglomerate și antrenamentele din iernile grele?

Alex Maxim: Cred că au fost anii cei mai frumoși pentru că, la vârsta aceea, neavând alte preocupări, gândul meu nu era decât să mă bucur de fotbal. Sunt multe momente petrecute pe acel teren de zgură din Piatra Neamț, pe terenul de bitum, cantonamentele de la Bicaz. Cred că mi-ar trebui multe ore să povestesc tot, iar tu știi lucrul ăsta pentru că eram împreună acolo. Erau alte vremuri în care tehnologia nu era atât de avansată, iar noi, fiind copii, ne bucuram de orice lucru mărunt.

2. Când ai realizat că fotbalul este parte din viitorul tău și cum te-au influențat apropiații tăi (familia) în alegerea pașilor următori, ținând cont că ai plecat de acasă la 15 ani?

A.M: Părinții mei mi-au spus că singurul lucru pe care ei nu și-l doresc este ca eu să le reproșez cândva că nu am ajuns unde mi-am dorit din cauza lor. M-au susținut mereu, însă întotdeauna eu luam deciziile în care credeam că mă fac fericit.

Cred că atunci când am ajuns în Spania am realizat că pot face performanță cu adevărat. În România, atât în Piatra Neamț cât și la Cluj, am avut parte de antrenori care m-au ajutat foarte mult, însă diferența dintre ce se întâmplă la școlile din România la ce este în străinătate este enormă.

3. Cum a fost perioada petrecută în Spania, la Espanyol? Cum ai simțit diferențele de mentalitate fotbalistică dintre cele două țări și cât de mult a contat asta în dezvoltarea ta pe plan uman și sportiv, mai ales considerând cei doi ani jucați ulterior în Liga I, la Tg. Jiu?

A.M: Cred că a fost perioada care m-a ajutat să mă maturizez cu adevărat, nu doar fotbalistic. Nu a fost deloc simplu să gestionez toate acele schimbări. Când faci pasul ăsta la o echipă puternică în străinătate la o vârstă mai fragedă, ai impresia că-l apuci pe Dumnezeu de picior.

Dacă mă întrebi pe mine, cred că mai presus de orice contează foarte mult caracterul pe care îl ai și ce sacrificii ești dispus să faci pentru a ajunge unde îți dorești. Și să fii norocos.

4. Ce-mi poți spune despre Germania, de la cultură, contactul cu un club profesionist, un campionat puternic, până la stadioane pline indiferent de meci? Cum ai fost primit în primele zile la Stuttgart?

A.M: La început a fost dificil, oamenii au fost mai rezervați. Adevărul e că nemții sunt niște perfecționiști indiferent de ceea ce fac și, dacă nu reușești să înțelegi și să te adaptezi, e foarte greu să reziști. Noi, românii, suntem mai boemi din fire. Să-ți dau un exemplu: În prima zi a fost puțin ciudat să văd jucători care câștigă milioane de euro spălându-și singuri ghetele.*zâmbește*

E extraordinar să faci parte din tot ce înseamnă fotbalul în Germania. Indiferent pe ce stadion joci, din orice ligă, să vezi meci de meci stadionul plin e ceva deosebit. Nu cred că au ajuns întâmplător campioni mondiali.

5. Ești numărul 10 într-o echipă națională calificată la Euro 2016. Poți compara sentimentul purtării tricoului țării tale cu orice altceva?

A.M: Sunt un privilegiat. Să fii pe un stadion plin cu 50.000 de oameni care cântă imnul național, iar tu să fii pe gazon… e greu de explicat în cuvinte sentimentul. Nu există lucru mai important ca acesta pentru un fotbalist.

6. Care e atmosfera în cadrul lotului României și cum vedeți voi turneul final de la vară? Simțiți că puteți scoate românii în stradă pentru o nouă bucurie?

A.M: Cred că atmosfera foarte bună din cadrul lotului ne-a ajutat să ne calificăm. Fotbalul din România e într-un moment dificil, dar sper că acest campionat european să fie un moment de fericire pentru toată lumea, iar noi, implicați direct, ne dorim să prelungim acest moment de bucurie cât mai mult.

7. Sunt zeci, dacă nu sute de mii de practicanți de fotbal în România la orice nivel, de la tineri pasionați cum eram și noi cândva, la amatori, microbiști și părinți care speră la cariere pentru copiii lor. Ce simți c-ar trebui să știe despre acest sport extrem de dinamic, în general, și ce așteptări să aibă în anii următori de la Alex Maxim (în primul rând), dar și de la echipa națională?

A.M: E un sport care cere multe sacrificii și multe ore de muncă, dar când iubești să faci lucrul ăsta nu ți se va părea atât de greu. Să nu renunțe niciodată să facă ce îi face fericiți cu adevărat.

Îmi doresc ca la vară să văd cât mai multă lume bucurându-se alături de noi pentru victoriile echipei naționale.

Vă reamintesc că meciul de deschidere al Euro 2016 este pe 10 iunie, la Paris, între Franța și România. Eu cred în calificare, dar mai ales în oamenii care o pot aduce, în rest, vă urez canapele comode și nervi tari. Hai România!