Concurs: Hai să dăm foc la zăpadă -Snow on Fire
Dacă îți place să te numești pasionat de sporturi de iarnă și ești român, ar trebui să știi ce se întâmplă în weekend-ul care vine la Mădăraș, Harghita (dacă Geza, șefu’ la snowboarderi, ar fi terorist, americanii l-ar căuta prima dată acolo) Dacă nu ești, îți spun eu. Snow on Fire ‘3, poate cea mai […]
Dacă îți place să te numești pasionat de sporturi de iarnă și ești român, ar trebui să știi ce se întâmplă în weekend-ul care vine la Mădăraș, Harghita (dacă Geza, șefu’ la snowboarderi, ar fi terorist, americanii l-ar căuta prima dată acolo)
Dacă nu ești, îți spun eu. Snow on Fire ‘3, poate cea mai cool competiție de slopestyle și freeski de la noi din țară. Participă doar cei mai și cei mai buni, plus cei care au hainele de iarnă cele mai colorate. Am glumit la ultima parte.
Cum Burn Energy Drink este cel mai aprig susținător al sporturilor alternative, activarea ce va avea loc în weekend la Mădăraș este un pic mare, așa că, eu snowboader amator practic și profesionist cu privirea, am un concurs pentru tine.
Vrei să mergi în perioada 20-23 martie la Mădăraș, să te dai pe-o pârtie mișto și să vezi un concurs de slopestyle și freeski? Totul este asigurat, de la drum, masă, casă, până la skipass, energizante și echipament, ca să nu mai vorbim de mega gașca mișto care va fi acolo.
Lasă un comentariu în care îmi spui numele celor trei snowboarderi Burn din România, plus cea mai mișto experiență pe care o ai în tolba cu memorii de la dat cu placa/schiurile. Eu aleg cel mai creativ răspuns și-l trimit la Snow on Fire, cu plecare joi, 20 martie, dis de dimineață.
Anunț câștigătorul miercuri. Baftă!
Andrei
Cei trei magicieni sunt: Adolf Bobo, Tudorel Cristea si Kinda Geza.
Nu practic sportul asta de foarte mult timp dar anul trecut am avut parte de doua experiente, una neplacuta si una breath-taking.
Incep cu cea care m-a facut sa-mi dau seama ca vreau sa fiu placar tot restul vietii, atat cat voi putea.
Bansko 2013, prima data, am invatat sa ma dau binisor. Era a 3-a zi, tocmai ninsese, zapada proaspata – powder, asa ca am urcat pana la 2600m, sa incercam (eram gasca mare si frumoasa) s-o ardem putin „off-road”, prin locuri neatinse. Ai un feeling ce nu poate fi descris cand faci slalom prinre varfuri de brad, uneori te mai si agati in ei, dar totul intr-o deplina siguranta (dat fiind fapul ca zapada afanata nu doare!)
Cireasa de pe tort abia urma: mai jos de platoul de la 2600m se vedeau norii ca o patura peste munte si statiune. Ne-am oprit sa ne tragem rasulfarea, am facut cate o poza cu norii in fundal si ne-am continuat coborarea. Numai ca dupa cateva momente am intrat, efectiv, in nori si abia ne mai vedeam. Evident c-am adaptat viteza la conditiile meteo dar momentul ala cand eram printre noi a fost priceless si de neuitat.
Cealata experienta am trait-o la Sinaia, tot anul trecut, unde, din cauza neatentiei si a zapezii inghetate, am iesit de pe partie si am cazut intr-o vale, printre copaci, cazand cu rostogoliri si lovit copaci cu capul, atat de nasol incat ma gandeam sa nu o sa mai ajung acasa.
Norocul meu a fost ca valea n-a fost chiar lunga si am aterizat pe un drum, cateva zeci de metri mai jos. Nu m-am ales decat cu o vertebra tasata si asta cred ca din cauza ca aveam o sticla de sus in ghiozdan si am cazut pe ea. Treaba asta are si o parte pozitiva, de atunci sunt mult mai atent si port si carapace :)
Stefan
Cei 3 snowboard-eri Burn din Romania sunt Kinda Geza, Adolf Bobo Gherghelah și Tudorel Cristea.
Pentru mine amitirile sunt extrem de importante si cred ca poate cea mai valoroasa amitire ce are legatura cu muntele si implicit cu sporturile de iarna e din vremea cand mi-am pus pentru prima data schiurile in picioare. Asociez aceasta amintire cu mersul pe bicicleta sau cu inotul pe care, odata ce le-ai invatat, nu ai cum sa le mai uiti.
Tin minte ca acum vreo cativa ani ma aflam la Ranca si vedeam copii care nici macar nu trecusera de gradinita si schiau ca niste adevarati profesionisti, iar eu, adult fiind, stateam si ma uitam ca fraierul la ei fara sa pot sa ma tin in picioare pe partia destul de lina. Am realizat atunci ca fara sa primesc instructiunile necesare nu aveam cum sa invat, iar drept consecinta mi-am luat un instructor care in maxim o jumatate de ora mi-a explicat care-i treaba cu schiatul. De atunci, nu trece nicio iarna fara sa merg pe vreo partie.
Un fel de continuare la aceasta mica povestire, sau daca vreti sa-i spuneti urmare, ar fi faptul ca dupa ceva trante luate pe mai multe partii din tara, am ajuns sa ma dau destul de OK cu schiurile (totusi cred ca mai exista destul spatiu pentru imbunatatiri) si am devenit la randul meu un mic instructor pentru unul dintre prietenii mei. Pot spune, fara falsa modestie, ca ma mandresc cu acest lucru pentru ca am reusit sa ii transmit si lui pasiunea pentru acest sport al iernii, iar el, la randu-i a reusit sa o invete si pe prietena ei, ceea ce ma duce cu gandul ca odata ce inveti pe cineva un anumit, e ca un fel de mostenire pe care o lasi mai departe.
Am fost de multe ori la munte iarna pentru a schia, dar niciodata la inceput de primavara, ceea ce mi se pare cu adevarat fain. Ideea ca as putea sa schiez in tricou pe partie „ma da pe spate” numai cand ma gandesc.
pandutzu
Prima data cand „m-am dat” pe o partie a fost undeva la sfarsitul lui 2008. Am ales atunci placa de snowboard desi nu mai incercasem pana atunci nici schiurile nici placa.
A fost o experienta interesanta sa cobor ditamai partia de la Predeal fara sa stiu sa ma dau pe placa. Mi-a luat destul de mult timp pana am ajuns jos, dar trebuie sa recunosc ca m-am distrat.
Am mai incercat apoi sa ma dau pe placa, dar de fiecare data ma loveam de problema urcatului cu teleschiul, asa ca o perioada am renuntat la placa in favoarea schiurilor. A fost mai usor decat pe placa si am trecut prin niste aventuri frumoase pe „canalul” de la Straja unde teoretic n-aveam voie, dar eu cu gasca mea… eram „cocosi”. S-a lasat fara incidente, dar cu amintiri de neuitat.
6 ani mai tarziu, adica in urma cu aproximativ o luna am invatat si eu in sfarsit cum sa ma dau cu placa. De data asta n-am mai fost eu de capul meu, ci am avut un instructor care timp de o saptamana m-a indrumat si mi-a dat sfaturi folositoare.
Acum stiu sa fac intoarceri, sa urc fara probleme cu teleschiul si sa ma dau de la un capat al celalalt al partiei fara nicio cazatura.
Prima coborare fara nicio cazatura nu se uita niciodata si trebuie sa recunosc ca am fost destul de trist anul asta din lipsa de zapada, mai ales dupa ce-am terminat cursurile.
N-am mai avut ocazia de-atunci si pana acum sa mai merg la munte, dar Snow on Fire pare un motiv destul de serios sa dau o ultima fuga pana acolo.
Pe cei trei baieti din echipa Burn, Tudorel Cristea, Kinda Geza si Adolf Bobo, cred ca am avut ocazia sa-i vad si live acum vreo 2 ani la premiera filmului „Unique 8”, cand au fost prezentati si „Braconierii”, asa ca stiu cate ceva despre ei.