Nu mai analizez cine-a ieşit, cine-a rămas, cine trebuia să iasă, cine are voce mai bună, care-i mai showman. De fiecare dată când merg la Vocea României încerc să mă bucur de show. Acum, cât încă e gratis să-i urmăresc pe oamenii ăştia, pe artiştii ăştia pentru care peste ani o să ne înghesuim în aceeaşi sală a palatului.

Să fim sinceri, niciunul dintre ei n-o să dea niciodată mai mult, n-o să pună niciodată mai mult suflet ca-n această emisiune când ştiu că îi urmăreşte toată ţara, că mânerul ghilotinei e lângă fotoliul propriului antrenor. Până la urmă, titlul de finalist la Vocea României nu-i de ici-colo, nici la reputație, nici la viitorul buzunarului.

Horia, un greiere, un alfa în continuă nevoie de validare, un nebun frumos. L-am urmărit în timp ce cântau ai lui. Max, Irina, Iuliana. Mai avea puţin şi rupea fotoliul, făcea grimase, îţi ţinea respiraţia, se zbătea că un leu în cuşcă, încordat. Nu se preface niciodată atunci când plânge, ascultaţi-mă. Nu se preface. E un fraier, se consumă, iubeşte, suferă, e fraierul care îşi face timp să se mai oprească să jelească pe cineva, să dea o îmbrăţişare, să facă o glumă, iar noi când îl vedem ce zicem? Uite-l pe Horia, ce actor, ce prefăcut!, când defapt el nu ştie să fie altfel decât autentic, un greiere, un fraier, un artist, un nebun frumos.

Loredana. Când a început să cânte melodia Mălinei am simţit-o cu 15 ani mai tânără. Vocea aceea pe care o ştiam când eram mic şi mâncăm îngheţată la vafă. Vocea care cântă melodii cu mai mult decât silabe dublate. Țuchi uchi, ziga zaga, lele lele. Vocea aia a făcut-o mare, nu interjecţiile, dar ce ştiu eu.

Smiley se bucură. Se simte unul dintre ei. Uneori îmi dă impresia că nu-i vine să creadă că stă pe fotoliul pe care stă. Cu modestie, întreabă, cere un sfat, se informează de fiecare dată când are ocazia. Parcă îi e ruşine să critice pe cineva, poate că din cauză că se pune cel mai uşor în locul celor de pe scenă. Bun simţ.

Pe Marius Moga se citeşte în orice mişcare simţul antreprenorului. ”Rechinismul”. Pragmatismul. El nu vede în prezent, el prezice. Simte. Miroase vocile. N-are timp de pierdut cu replici de amuzat mulţimea, nu-şi foloseşte timpul să umple spaţiul de emisie. Trage sfori, vede trasee, visează negative.

Mi se pare că cei opt rămăşi în concurs se potrivesc foarte bine personalităţii antrenorilor de care aparţin.

Irina şi Iuliana sunt la Horia. Numai un ladiesman putea să atragă lângă el două voci de Ea sexy.

Loredana îi are pe Dragoş şi Canaf. Doi excentrici, doi nebuni. Doi nonconformişti unici. Exact ca ea.

Smiley are doi puştani. Doi băieţi în jurul cărora roiesc fete de liceu. Doi prieteni, doi Velea, doi de-ai lui.

Marius are două materii prime. Două talente neşlefuite. Doi copii care au nevoie de şuturi în fund că s-ajungă tot mai sus. Liviu şi Cristian sunt pe mâini bune.

Staţi, nu plecaţi, mai am un pic. Vreau să vă arăt o fotografie cu Pavel ”Sufletul Petrecerii” Bartoş. A oftat adânc atunci când i-am arătat-o ştiind c-o s-apară comentarii, dar mi-a argumentat-o simplu. Roxanei îi căzuse lavaliera. Eu îl cred, e om serios.

Uitaţi-vă şi la momentul omagiu Mălina Olinescu. În sală s-a aplaudat încontinuu. Au fost singurele momente în care n-au clipocit becuri, nu s-au mişcat reflectoare, iar dansatorii n-au schiţat niciun gest.

Mă duc şi vineri. V-am zis deja de ce. O să-mi trebuiască bani grei să-l văd live pe Canaf cântând peste ani. De ce să n-o fac acum, cât e gratuit?