In prima ieșire din țară cu echipa (2003 cred) am împărțit autocarul cu o altă grupă de copii a clubului pentru a micșora cheltuielile. Am văzut Europa că niște nomazi, dormind cu sacul sub cerul liber de vară tânără, pentru paisprezece nopți ce au contat mai mult pentru noi decât ne-am dat seama la momentul respectiv.

M-am împrietenit cu fiul antrenorului celeilalte echipe care mergea cu noi. Îl chema Andrei și avea undeva la 18 ani. Îl vedeam de multe ori cum stă singur cu capul lipit de geamul autocarului și nu prea înțelegeam care-i problema. Urma să aflu că era îndrăgostit.

Îmi vorbea despre iubita lui ca un savant nebun care credea că are soluția ecuației călătoriilor în timp. Chiar și când nu-și găsea cuvintele, momentele în care se bloca mă făceau să-mi dau seama, în neștirea mea, că e vorba de cineva special.

Mi-am dat seama după ani că oricine ar fi avut atunci răbdarea și curiozitatea să-l asculte s-ar fi ales cu aceeași poveste. Ce simțea el era mult prea mult pentru a rămâne o povară, un secret nedestăinuit nimănui.

Eram mic, hormonii umblau aiurea, multe lucruri erau mistere pentru mine. Aveam curiozități, aveam nelămuriri. Mi-am făcut curaj și l-am întrebat ceva ce nu-mi dădea pace. Răspunsul lui m-a sâcâit mult timp după aceea, dar câtă dreptate avea! N-a făcut altceva decât să mă bage în ceață și mai mult, dar câtă dreptate avea!

- Ați făcut sex? l-am întrebat.
- Nu, o iubesc prea mult pentru asta.

Ah, Andrei, la dracu’, câtă dreptate aveai…

Din aceeaşi categorie: